Feteşti era până în urmă cu câteva luni oraşul în care nu se întâmpla nimic. De când în fruntea obştii a venit Gheorghe Catrinoiu, noul primar, lucrurile s-au schimbat mult. Aşa se face că, în colaborare cu Mix Music, Primăria Feteşti a realizat primul iluminat adevărat de Sărbători şi primul Moş Nicolae după toate rigorile artei. Astfel, în ziua de 6 decembrie 2008, la ora înserării, Moş Nicolae a sosit în Feteşti şi a plecat în plimbare cu o trăsură, însoţit de domnul Gheorghe Catrinoiu. Copii au fost extaziaţi, iar matruii au aplaudat, au filmat şi fotografiat minunea. Apoi, împreună, Moş Nicolae (împreună cu ajutoarele sale) şi Gheorghe Catrinoiu au împărţit dulciuri celor mici. Tot împreună au pornit iluminatul de sărbătoare, iar cei aproape 10.000 de feteşteni şi de oaspeţi din localităţile apropiate au respirat a mare emoţie. Aşa ceva nu s-a văzut până acum în municipiul de pe malul Borcei! Spectacolul ce a urmat a fost de vis: Romică Ţociu şi Cornel Palade, Sânzienele, Sthepania, Gheorghe Gheorghiu, Laurenţiu Duţă&Band şi Body&Soul, în prezentarea generală a lui Victor Mihalache. Jocurile de artificii au dat iarăşi cuvenita notă de sărbătoare. Mai trebuie menţionat că pe Moş Crăciun îl aşteaptă în Parcul Central din Feteşti o Căsuţă Fantastică şi că Moşul cel Bun va sosi cu o şalupă pe braţul Borcea, iar apoi, pe 22 decembrie, va fi purtat către Feteşti într-o caleaşcă trasă de patru bidivii de la Herghelia Jegălia. Mix Music este producătorul executiv al acestor manifestări de sărbătoare organizate de Consiliul Local şi Primăria Feteşti, personal de primarul Gheorghe Catrinoiu.
marți, 9 decembrie 2008
Luminile bucuriei la Feteşti
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu