"Mix Music" la nunta Andrei şi a lui Cătălin Măruţă
Mix Music la nunta Andrei şi a lui Cătălin Măruţă
La multe evenimente private de prim rang a fost invitată compania artistică „Mix Music” pentru a da culoarea şi sunetul cel mai nimerit. Cea mai recentă „ispravă” în ceea ce priveşte petrecerile particulare a avut loc la Târgu Jiu, pe 23 august 2008. Nu se putea ca la nunta directorului artistic al companiei ( pentru că îndrăgitul moderator de televiziune este directorul artistic al firmei „Mix Music”!) să nu fie prezentă „în păr” toată echipa. De la sonorizarea transportată în trei tiruri, trecând prin lumini, lasere şi efecte speciale şi până la artificiile „For Shic” ( aduse de la Baia Mare), totul a purtat marca „Mix Music” şi totul a fost făcut cu drag, din suflet, pentru bunii prieteni Andra şi Cătălin. Programul artistic a fost un adevărat regal, cu Provincialii, Pro Consul, Angela Similea, Ovidiu Komornik şi foarte mulţi alţii. Ionela şi Marius Gavrilă ( cei ce conduc destinele „Mix Music”), împreună cu întreaga echipă le mai urează încă o dată şi încă o dată tierilor căsătoriţi „Casă de piatră!” şi numai fericire!
2 comentarii:
Great blog! Visit whenever possible. I am Brazilian city of Sao Paulo. I await your visit ...
Great blog! Visit whenever possible. I am Brazilian city of Sao Paulo. I await your visit ...
My site - http://salvacaoplena.blogspot.com
Trimiteți un comentariu