sâmbătă, 30 august 2008

Fotografii inedite de la Nunta Anului ( Andra şi Cătălin Măruţă)






Am promis că vom posta pe acest blog fotografii şi informaţii dintre cele mai interesante. În scurt timp vă vom oferi şi filmuleţe cu show-uri şi evenimente "Mix Music" şi nu numai. Totul este să ne fiţi aproape şi promitem să vă oferim cât mai multe informaţii din show-biz, de pe scene, dar şi din afara lor. Acum vă dăruim forografii inedite de la Târgu-Jiu. de pe insula pe care a avut loc Nunta Anului 2008, la care rolurile principale au fost deţinute de cei mai frumoşi şi de cei mai îndrăgostiţi miri de pe pământ: Andra şi Cătălin Măruţă. Vă spuneam că toată logistica şi aparatura de sunet, de lumină, video şi efecte speciale a fost semnată "Mix Music".

Câte ceva despre ce a fost şi ce va fi...


Bucureşti, Constanţa, Suceava,Târgu Jiu, Târgovişte, Râmnicu Vâlcea, Călăraşi, Pucioasa, Slobozia, Cernavodă, sunt doar câteva dintre destinaţiile recente ale adevăratei carevane ce se pune pe roate atunci când "Mix Music" are o deplasare. Când vezi pe şosea trei tiruri, două microbuze, două camioane, cel puţin cinci turisme, plus rulote cu echipament, rulote de locuit şi remorcile cu generatoarele de energie poţi spune că este vorba de o caravană. Nu aşternem pe hârtie ( sau pe monitorul calculatorului!), deocamdată, localităţile mai mici, dar, de acum, în paginile acestui blog şi în ziarul de turneu "Mix Music" vom discuta despre fiecare eveniment în parte şi vom posta fotografii şi înregistrări video, alături de articolele propriu - zise. La acestă oră se croiesc planurile pentru sezonul tomnă - iarnă ( 2008 - 2009 ) şi - dacă doriţi să colaboraţi cu Compania Artistică "Mix Music" - trebuie să vă grăbiţi un pic, pentru că, de la o zi la alta, agenda se încarcă. Vom organiza "Sărbători ale Recoltei" în foarte multe localităţi, vom efectua turnee de teatru pentru copii, avem în lucru un grandios turneu de colinde prin întreaga ţară, plus că îl vom itinera pe îndrăgitul şi aşteptatul Moş Crăciun. După ce i-am făcut mândri pe locuitorii din Piatra Neamţ şi pe cei din Craiova cu cele mai frumoase lumini ale Sărbătorilor în anii 2006, 2007 şi 2008, alte şi alte localităţi doresc să le fim aproape. Apoi, am mai realizat ( şi realizăm ): expoziţii, lansări de cărţi şi de albume muzicale ( pe care le şi edităm!), festivaluri, conferinţe, emisiuni de radio şi de televiziune, ziare şi reviste proprii, sau ale clienţilor noştri şi multe altele. Vă stăm la dispoziţie şi orice dorinţă a dumneavoastră devine un vis împlinit. Suntem aici pentru a vă colora viaţa şi pentru a-i da sens!

O ISTORIE "MIX MUSIC" ÎN IMAGINI (1)

















vineri, 29 august 2008

99,9% din artiştii mari din România au realizat cel puţin un show pe scenele "Mix Music"






Din 1995 promovăm show-biz-ul de calitate prin tot ceea ce facem. Realizările noastre ne dau convingerea fermă că aspectul comunicării rămâne un factor de o importanţă majoră. Acesta este domeniul în care ne-am specializat în cele peste 2.000 de evenimente concertistice organizate şi duse la bun sfârşit. Investiţiile constante în tehnică şi în formarea unor oameni de specialitate ne conferă lejeritatea de a ne descurca în orice producţie de evenimente: de la show-uri de scenă, concerte live (indoor/outdoor, zile ale localităţilor, evenimente pentru corporaţii şi firme private, lansări de albume şi conferinţe,party-uri, showroom-uri, spectacole matinale pentru copii şi altele. Este de remarcat faptul că 99,9% din artiştii mari ai României au realizat cel puţin un show pe scenele "Mix Music".

joi, 28 august 2008































Evenimente recente „Mix Music” – luna august

23 August 2008 - Târgu Jiu - Nunta Andrei şi a lui Cătălin Măruţă

15, 16, 17 august - Zilele oraşului Cernavoda ( jud. Constanţa)

08, 09, 10 august - Zilele municipiului Feteşti – jud. Ialomiţa ( Gala Şlagărelor)

01, 02, 03 august - Zilele oraşului Lehliu – Gară – jud. Călăraşi ( Gala Şlagărelor).


Toate aceste suite de manifestări au cuprins:

- Gala şlagărelor pentru copii ( cu Şcoala Micilor Vedete, Clubul Victorioşilor, Trupa Sock, Teatrul „Junior”, Teatrul „Prichindel” şi copii laureaţi ai mai multor festivaluri muzicale);
- Olimpiada veselă a celor mici ( întreceri sportive şi distractive cu multe premii şi multă bună-dispoziţie);
- Mini – discoteca ( prilej pentru copii de a fredona şi de a dansa melodiile la modă şi marile melodii ale celor mici);
- Şi tu poţi fi vedetă! ( promovarea copiilor talentaţi din fiecare localitate în care s-au desfăşurat evenimente);
- Spectacolele de teatru pentru copii „Iepuraşul – Vânător” şi „Lecţia de Zâmbet”, susţinute de actorii Teatrului „Junior”, din Târgovişte;
- Gala Şlagărelor ( cu trei secţiuni : Folclor şi muzică etno, Legende ale muzicii româneşti şi Actualitatea muzical – distractivă);
- Discoteca susţinută de DJ M&M
Au mai avut loc lansări de cărţi şi de cd, vernisaje de expoziţii, concursuri diverse. În toate locaţiile, în ultima seară, s-a desfăşurat foc de artificii. Dintre artiştii prezenţi în programe amintim: Maria Ciobanu, Ionuţ şi Ion Dolănescu, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, Maria Dragomiroiu, Dorina Paraschiv – Nistor şi Marian Nistor (Savoy), Sânzienele, Datina, Romică Ţociu şi Cornel Palade, Mihai Mărgineanu, Uni-K, Pro Consul, Spitalul de Urgenţă, Bere Gratis, 3-rei Sud Est, Dj Project, Body&Soul,Fly Project şi mulţi alţii.