Iniţiat şi condus de Marius Gavrilă, directorul general al Companiei Artistice Mix Music, super-turneul „Mix Music Evolution” a demarat pe 29 aprilie în staţiunea Mamaia. După trei zile de activităţi diverse, încărcate de voie bună, dar şi de stropi de ploaie, Caravana de turneu ( formată din peste 40 de vehicule ce cară în jur de 200 de tone de echipament ) s-a instalat pentru cel de-al doilea week-end în Călăraşi. Lume multă şi bună, atmosferă minunată şi distracţie la cel mai înalt nivel. A treia destinaţie a fost Slobozia, „capitala” Ialomiţei devenită Capitala Distracţiei. Urmează Medgidia ( jud. Constanţa ), Caracal ( jud. Olt ) , Alexandria ( jud. Teleorman ) şi Feteşti ( jud. Ialomiţa ). Şi programul continuă până la completarea celor 33 de week-end-uri propuse. Conceptul acestui adevărat orăşel pe roţi este unul deosebit, ce conferă participanţilor lejeritate de mişcare şi posibilitatea de a îmbina spectacolul cu shopping-ul şi cu divertismentul de calitate.
sâmbătă, 14 mai 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)