duminică, 22 februarie 2009

Turneu MIX MUSIC


"Lecţia de zâmbet" i-a cucerit pe micuţii spectatori din judeţul Constanţa






















   Mii de spectatori micuţi (şi mai mari!), toţi drăguţi şi simpatici, au urmărit săptămânile trecute spectacoleul "Lecţia de zâmbet", prezentat de Teatrul "Junior" în organizarea Companiei Artistice "Mix Music". În judeţul Constanţa a avut loc primul turneu al anului 2009, iar entuziasmul a fost deosebit. Copiii frumoşi, deştepţi şi talentaţi ne-au încaântat peste tot, iar mulţi dintere ei şi-au exprimat dorinţa să colaboreze cu Şcoala Micilor Vedete şi cu noua televiziune pentru copii "TV de Pici". Am şi vizitat multe locuri interesante, pe care vă invităm şi pe voi, dragi oaspeţi ai blogului nostru, să le vedeţi!

Articol din ziarul "Avangarda"

Corespondenţă din Dobrogea şi din Bulgaria











                   Teatrul „Junior” în turneu

 

 

         La invitaţia Companiei Artistice „Mix Music” şi a mai multor primării din judeţul Constanţa, actorii Teatrului „Junior” au predat ( şi încă mai predau!) o „Lecţie de zâmbet” micilor spectatori dobrogeni. Având „baza operaţională” în frumoasa localitate constănţeană Cobadin şi o gazdă perfectă în persoana domnului Constantin Ciopec ( directorul Casei de Cultură din localitate), membrii echipei de turneu au străbătut meleagurile dobrogene în lung şi în lat, susţinând un număr de 30 de reprezentaţii. Trebuie remarcat faptul că toate căminele culturale din judeţul Constanţa arată impecabil, aici desfăşurându-se un amplu proiect al Consiliului Judeţean în acest sens. Un alt program important al zonei este „Să scoatem Dobrogea din noroi!” şi se referă la pietruirea totală a uliţelor de pământ. Peste zece mii de spectatori de toate vârstele s-au bucurat de spectacolul muzical-distractiv-educativ interactiv prezentat de artiştii târgovişteni.

   Îmbinând activitatea de turneu cu cea de vizitare de obiective turistice şi de interes cultural, trebuie remarcat faptul că echipa a fost prezentă în: localitatea Fântâna Mare (un sat turcesc tradiţional), la Mănăstirile Techirghiol şi Sfânta Maria Magdalena, dar şi – pentru câteva ore - la Balcik ( în Bulgaria). Castelul Reginei Maria, Grădina Botanică şi centrul staţiunii ne-au impresionat. Impresionant este şi sediul cel nou şi modern al primăriei din Cumpăna. De asemenea, deosebit este parcul din centrul comunei Peştera. Voi reveni cu amănunte şi note de drum în viitoarele numere ale publicaţiei noastre.

marți, 3 februarie 2009

CELE MAI NOI ACHIZIŢII DE EFECTE SPECIALE - MIX MUSIC 2009






  În dorinţa de a fi mereu în actualitate şi la înălţime, Mix Music a făcut noi achiziţii în domeniul efectelor speciale. Alăturat ataşam câteva fotografii care vorbesc de la sine despre aceasta...